Controale oftalmologice

Cu caravana oftalmologică ajungem și în vârf de munte

D. are 8 ani și este clasa a 2a. Are cei mai hotărâți pași din Univers. S-a împrietenit cu Irina, voluntara Casei Bune, și de un an de zile fac lecții împreună.

D. nu mai fusese la un control oftalmologic. Când am ajuns cu caravana în rural am pus-o pe lista. Așa am descoperit problemele de vedere cu care se confruntă.

Mioara și Monica fac parte din tribul inimos al medicilor oftalmologi de la Casa Bună. Au fost cu noi, pe teren, de la prima oră a dimineții până pe înserat.

Mioara a întâlnit-o pe D. în Lerești. Cu grijă și răbdare a ghidat-o alungându-i emoțiile consultației. Testând ochelari și schimbând dioptrii am descoperit problemele de vedere ale D. și nevoia copilului de a purta ochelari.

Blog ›